Informatii despre Mihai Eminescu

Date despre Mihai Eminescu

Naştere 15 ianuarie 1850, la Botoşani, în Principatul Moldovei
Deces 15 iunie 1889 (39 ani), în București, România
Profesie poet, prozator, jurnalist
Naţionalitate român
Activ ca scriitor 1866 – 1888
Curent literar romantism
Subiecte condiția geniului, moartea, iubirea
Specie literară poezie, nuvelă
Operă de debut poezia “La mormântul lui Aron Pumnul”
Influențe Folclorul românesc, Mitologia egipteană, Cultura clasică, Shakespeare, Schopenhauer, Kant, Hegel, Schiller, Lenau, Novalis, Goethe, Vede, Budism, Creștinism ortodox
A influențat Toată literatura română ce i-a urmat (de la tradiționaliști, la marii scriitori încadrați modernismului românesc, ca și la cei neomoderniști sau scriitorii postmoderni, optzeciști)

Detalii despre Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gîndire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gîndirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Tabel cronologic

1736 — Anul probabil al nasterii lui Petrea Eminovici, tăran din satul Călinesti, lângă Suceava (Bucovina), cel mai vechi dintre Eminovicii atestati în acte oficiale. Străbunic al poetului.

1780 — Se naste Vasile Eminovici, singurul fecior al lui Petrea Eminovici si al sotiei sale Agafia. Si el tăran, muncitor de pământ. Avea si darul cântării. E bunicul poetului.

1812 — La 10 februarie se naste Gheorghe Eminovici, fiu al lui Vasile Eminovici si al sotiei acestuia, Ioana. Este tatăl poetului. S-a rupt de mediul satului natal si, părăsind Bucovina, s-a stabilit în Moldova.

1816 — Se naste mama poetului, Raluca Jurascu, fiica stolnicului Jurascu din Joldesti.

1840 — La 29 iunie, Gheorghe Eminovici se căsătoreste cu Raluca Jurascu.

1841 — La 12 mai Gheorghe Eminovici, sluger, a fost ridicat la rangul de caminar. În acest an se naste Serban, primul copil al sotilor Eminovici.

1843 — La 2 februarie se naste Nicolae (Nicu), al doilea copil.

1844 — Se naste George (Iorgu), al treilea copil.

1845 — La 5 mai, se naste Ruxandra, al patrulea copil.

1846 — La 1 iulie, se naste Ilie, al cincilea copil.

1848 — Se naste Maria, al saselea copil. Anul nasterii este probabil.

1850 — La 15 ianuarie, se naste în Botosani, Mihail (Mihai cum i se zicea în familie), poetul, al saptelea copil.

1852 — Se naste Aglaia, al optulea copil.

1854 — Se naste Henrieta (Harieta), al noualea copil.

1856 — Se naste, la 16 noiembrie, Matei, al zecelea copil. Data când s-a nascut Vasile, al unsprezecelea copil al sotilor Eminovici, nu e cunoscută.

1857 — În luna august caminarul Eminovici conducea, cu pasaport, cinci copii la studii, peste granită, la Cernăuti, printre care si Mihai. Ce cursuri a urmat Mihai în acest an nu se stie.

1858-1859 — Copilul Mihai a urmat clasa a III-a la “National Hauptschule” din Cernăuti, fiind clasificat al 15-lea între 72 de elevi.

1859-1860 — A urmat clasa a IV-a, fiind clasificat al 5-lea între 82 de elevi.

1860-1861 — Înscris la Ober-Gymnasium din Cernăuti, elevul Eminovici Mihai promoveaza clasa I, fiind clasificat al 11-lea în primul semestru si al 23-lea în cel de-al doilea semestru.

1861-1862 — Urmeaza clasa a II-a.

1862-1863 — Repeta clasa, dar de la 16 aprilie 1863 părăseste definitiv cursurile, desi avea o situatie bună la învătătură. Plecând de vacanta Pastelui la Ipotesti, nu s-a mai întors la scoală. Moare Ilie, care studia medicina la scoala lui Davila din Bucuresti.

1864 — Elevul Eminovici Mihai solicită Ministerului Învatamântului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier. I se refuza “nefiind nici un loc vacant de bursier”. Prin adresa nr. 9816 din 21 martie, către gimnaziul din Botosani, i se promite că va fi primit “negresit la ocaziune de vacantă, dupa ce, însă, va îndeplini conditiunile concursului”. Elevul Eminovici pleacă la Cernăuti unde trupa de teatru Fanny Tardini-Vladicescu dădea reprezentatii. La 5 octombrie Eminovici intră ca practicant la tribunalul din Botosani, apoi, peste putin timp, este copist la comitetul permanent judetean.

1865 — La 5 martie Eminovici demisionează, cu rugămintea ca salariul cuvenit pe luna februarie sa fie înmănat fratelui sau Serban. La 11 martie tânărul M. G. Eminovici solicită pasaport pentru trecere în Bucovina. In toamna se află în gazda la profesorul său Aron Pumnul, ca îngrijitor al Bibliotecii acestuia. Situatia lui scolară era de “privatist”. Cunostea însa biblioteca lui Pumnul până la ultimul tom.

1866 — La 12/24 ianuarie moare Aron Pumnul. Cu această împrejurare sapte gimnazisti tipăresc o brosura cu “Lacrimioare… la mormântul prea-iubitului lor profesoriu”. A doua din aceste poezii este semnata: M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie / 9 martie (stil nou) revista Familia din Pesta îi publica poezia “De-as avea…“. Iosif Vulcan, directorul revistei, i-a schimbat însa numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat si pentru totdeauna. La 15/27 mai i se publică poezia “O calarire în zori”. In iunie părăseste Bucovina si se stabileste la Blaj cu intentia marturisita de a-si reîncepe studiile. La 16/29 iulie, revista Familia îi publica poezia “Din strainatate“, la 14/26 august poezia “La Bucovina“, la 11/23 septembrie “Speranta“, si la 16/28 octombrie “Misterele noptii“. În cinci numere consecutiiive din octombrie si noiembrie, aceeasi revistă îi publica nuvela “Lantul de aur“, tradusă dupa Onkel Adam, scriitor suedez. Un scurt timp a fost si la Alba Iulia, unde participă la 27-28 august la adunarea anuală a “Astrei”. În toamnă a părăsit Blajul si s-a dus la Sibiu, unde e prezentat lui N. Densusianu; de aici trecu muntii cum putu si veni la Bucuresti.

1867 — Intră în trupa lui Iorgu Caragiale, unde are rolul de sufleur si de copist. Cu această trupă facu turnee la Brăila, Galati, Giurgiu, Ploiesti. Citea mult din Schiller, din care a si tradus poezia Besignatiune. Îi apare în Familia din 2/14 aprilie poezia “Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie“, iar la 18/30 iunie poezia lui “La Heliade“.

1868 — Este angajat ca sufleur în trupa lui Mihai Pascaly, care concentrase mai multe forte teatrale: Matei Millo, Fanny Tardini-Vladicescu si actori din trupa lui Iorgu Caragiale. În timpul verii, aceasta trupă a jucat la Brasov, Sibiu, Lugoj, Timisoara, Arad si alte orase bănătene. Iosif Vulcan l-a întâlnit cu ocazia acestui turneu si a obtinut de la Eminescu poeziile “La o artista” si “Amorul unei marmure“, publicate apoi în Familia din 18/30 august si 19 septembrie/1 octombrie. Văzând aceste poezii în Familia, caminarul Gheorghe Eminovici ceru lui Iosif Vulcan stiri asupra soartei fiului său, rătăcitor în lume. Stabilit în Bucuresti, Eminescu face cunostinta cu I. L. Caragiale. Pascaly, fiind multumit de Eminescu, îl angajează ca sufleur a II-a oara si copist al Teatrului National. La 29 septembrie Eminescu semna contractul legal în această calitate. Obtinu de la Pascaly o cameră de locuit, în schimb, însă, se obligă să traducă pentru marele actor Arta reprezentării dramatice – Dezvoltată stiintific si în legătura ei organică de profesorul dr. Enric Theodor Rotscher (după editiunea a doua). Traducerea, neterminată, scrisă pe mai multe sute de pagini, se află printre manuscrisele rămase. Acum începe si proiectul său de roman Geniu pustiu.

1869 — La 1 aprilie înfiintează împreună cu alti tineri cercul literar “Orientul”, care avea ca scop, între altele, strângerea basmelor, poeziilor populare si a documentelor privitoare la istoria si literatura patriei. La 29 iunie se fixează comisiile de membri ale “Orientului”, care urmau să viziteze diferitele provincii. Eminescu era repartizat pentru Moldova. În vara se întâlneste întâmplător în Cismigiu cu fratele sau Iorgu, ofiter, care-l sfătui sa reia legăturile cu familia. Poetul refuză hotărât. Cu ocazia mortii fostului domnitor al Munteniei, Barbu Dimitrie Stirbey, publică într-o foaie volantă poezia cunoscută sub titlul “La moartea principelui Stirbey“. În vară, pleacă cu trupa Pascaly în turneu la Iasi si Cernăuti. Revista Familia continuă să-i publice poezii: “Junii corupti” la 31 ianuarie/ 12 februarie si “Amicului F. I.“ la 31 martie/11 aprilie. Cu ocazia ultimului turneu, Eminescu se împacă cu familia, iar tatăl său îi promite o subventie regulată spre a urma cursuri universitare la Viena, unde se aflau mai toti colegii lui de la Cernăuti. La 2 octombrie, Eminescu se înscrie la Facultatea de filozofie ca student extraordinar, ca simplu auditor deci, lipsindu-i bacalaureatul. Aici face cunostintă cu I. Slavici si cu alti studenti români din Transilvania si din Bucovina. Reia legăturile cu vechii colegi de la Cernăuti si de la Blaj. Se înscrie în cele două societati studentesti existente, care apoi se contopesc într-una singură -”România jună”. Scrisorile si telegramele către părinti pentru trimiterea banilor de întretinere se întetesc.

1870 — Împreună cu o delegatie de studenti, Eminescu îl vizitează de Anul Nou pe fostul domnitor Al. I. Cuza, la Dobling. În semestrul de iarnă 1869/1870 Eminescu a urmat cu oarecare regularitate cursurile. Dupa aceasta, Eminescu nu s-a mai înscris până în iarna lui 1871/72, când urmează două semestre consecutive. In schimb, setea lui de lectură era nepotolită. Frecventa, cu mult interes, biblioteca Universitatii. Îl preocupau si unele probleme cu care avea să iasă în publicistică. La 7/19 si 9/21 ianuarie publică în Albina din Pesta articolul “O scriere critică“, în care ia apărarea lui Aron Pumnul împotriva unei brosuri a lui D. Petrino din Cernăuti, iar la 18/30 ianuarie în Familia, “Repertoriul nostru teatral“, cel dintâi semnat cu numele întreg, iar cel de-al doilea cu initialele M. E. Trece apoi la situatia politică a românilor si a altor nationalităti conlocuitoare din Austro-Ungaria publicând, sub pseudonimul Varro, în Federatiunea din Pesta, trei articole, strâns legate între ele: “Să facem un congres“, aparut la 5/17 aprilie, “În unire e tăria“, la 10/22 aprilie, si “Echilibrul”, la 22 aprilie/4 mai si 29 aprilie/11 mai, pentru care a fost citat de procurorul public din Pesta. Federatiunea din 5/17 aprilie răspunde cu multumiri pentru aceste articole, dar nu poate preciza timpul când ar putea începe publicarea romanului mentionat de Varro. A fost probabil vorba de proiectul de roman “Naturi catilinare“. La 15 aprilie publică în Convorbiri literare din Iasi poezia “Venere si Madonă“, iar la 15 august “Epigonii“. La 17 iunie îi scria lui Iacob Negruzzi, redactorul Convorbirilor literare, lămurindu-i ideea fundamentală din Epigonii.
Alături de N. Teclu, presedinte, Eminescu, în calitate de secretar, semnează, în luna martie, un apel pentru strângerea de fonduri în vederea serbării de la Putna, iar la 4/16 septembrie îi scrie lui Iacob Negruzzi rugându-l sa publice în Convorbiri literare notita ce-i trimite, “asupra proiectatei întruniri la mormântul lui Stefan cel Mare la Putna”. Tot atunci trimite povestea “Fat-Frumos din lacrimă“, care se tipăreste în Convorbiri literare, în numerele de la 1 si 15 noiembrie. Sosit incognito la Viena, Iacob Negruzzi îi comunică lui Eminescu impresia puternică provocată de poet în sânul societătii “Junimea” din Iasi, prin poeziile publicate de acesta în Convorbiri literare. Îi propune că după terminarea studiilor să se stabilească la Iasi.

1871 — În câteva scrisori din februarie îl pune pe Negruzzi în curent cu proiectele sale literare si i-l recomanda calduros pe Slavici. Trimite poezia “Mortua est“, care apare în Convorbiri literare din 1 martie, urmată de alte două poezii: “Înger de pază” si “Noaptea…“, care se tipăresc la 15 iunie. La 8 aprilie stil nou, “România jună” tine sedintă de unificare a conducerii, alegând primul sau comitet, cu I. Slavici, presedinte, si Eminescu, bibliotecar. La 1 august, în sedinta de la Cernăuti, s-au desăvârsit pregătirile pentru serbarea de la Putna, fixată pentru 15/27 august. Cu această ocazie Eminescu revede locurile copilăriei si ale adolescentei sale. Se abate chiar pe la Botosani si Ipotesti. La 6 august i se adresează din Ipotesti lui Titu Maiorescu, dându-i oarecare relatii privitoare la organizarea serbării. În ziarul Românul din 3/15 august, Eminescu publică împreună cu Pamfil Dan, membru în comitetul serbării, o scrisoare în care explică semnificatia întâlnirii tineretului român în jurul mormântului lui Stefan cel Mare. Printre tinerii de talent, participanti activi la serbare, s-au remarcat pictorul Bucevski si compozitorul Ciprian Porumbescu. Din cauza unor curente contradictorii în sânul societatii “România jună”, Eminescu demisionează împreună cu Slavici din comitetul de conducere, în toamna anului. Amândoi sunt acuzati că sunt atasati ideilor “Junimii” din Iasi. În studiul său despre Directia nouă, Titu Maiorescu evidentiază meritele de poet, “poet în toată puterea cuvântului”, ale lui Eminescu, citându-l imediat după Alecsandri. Studiul se tipăreste cu începere din acest an în Convorbiri literare. Dintre numeroasele proiecte literare, în acest an probabil ia o formă initială “Proletarul“, sub impresia lecturilor poetului despre evenimentele Comunei din Paris. Poemul va fi continuat si desăvârsit în anii următori. Lucrează la poemul “Panorama desertăciunilorI”. La 16 decembrie, într-o scrisoare către Serban, care se află în tară, îi scrie necăjit că duce o mare lipsă de bani, având datorii penru chirie, apoi “la birt, la cafenea, în fine, pretutindenea”. Din această cauză intentionează să se mute la altă universitate, în provincie.

1872 — Anul probabil al întâlnirii lui cu Veronica Micle, la Viena. La 10 februarie, într-o scrisoare către părinti, se plânge ca a fost bolnav, din care cauza se află într-o stare sufletească foarte rea, agravată si de stirile triste primite de acasă. La 18 martie ajunge să constate că “anul acesta e într-adevăr un an nefast” din cauza boalei si a lipsurilor de tot felul. La 8 aprilie solicită bani pentru a se înscrie în semestrul al doilea. Se plânge si de lipsa unui pardesiu. În aceste împrejurări părăseste Viena si vine în tară. La 1 septembrie participă la o sedintă a “Junimii” din Iasi, unde citeste fragmente din “Panorama desertăciunilor“. “Egipetul” si începutul “Evului de mijloc“, apoi nuvela “Sărmanul Dionis”. Prezenta în tară a poetului este confirmată si de o scrisoare pe care Eminescu o trimite din Botosani, în august, lui Titu Maiorescu, în care intervenea în favoarea lui Toma Micheru, pentru un concert al acestuia. La 7 septembrie Eminescu citeste în sedinta “Junimii” două poezii: “Înger si Demon” si “Floare albastră“. Poezia “Egipetul” avea să apară la 1 octombrie în Convorbiri literare, iar “Înger si Demon” si “Floare albastră” la 1 aprilie anul următor. “Sărmanul Dionis” se tipăreste la 1 decembrie 1872 si în continuare la 1 ianuarie 1873. Asigurat printr-o subventie lunară de 10 galbeni, din partea “Junimii”, Eminescu pleacă la Berlin. O scrisoare a lui Serban din 30 noiembrie dă amănuntul că poetul era plecat cu mai multe săptămâni înainte de această dată. Inscrierea la Universitatea din Berlin s-a facut la 18 decembrie. De data această Eminescu era înmatriculat ca student ordinar, pe baza unui certificat de absolvire de la gimnaziul din Botosani. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care si le notase să le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului.

1873 — Prelucrează folclor: începe primele versiuni la “Călin” si “Luceafărul“. Pentru a-si putea asigura o existentă modestă este nevoit să accepte curând un post la consulatul român de la Berlin, aflat sub conducerea lui Teodor Rosetti, mai târziu al lui N. Kretulescu. Tensiunea dintre tata si fiu l-a determinat pe poet să ceară exmatricularea si eliberarea unui certificat doveditor că până la data de 14 iulie a urmat două semestre. La 26 iulie i se elibera acest certificat. Rosetti i-a înlesnit însă rămânerea mai departe la Berlin, prin mărirea salariului, iar la 8 decembrie se reînscrie la Universitate pentru semestrul de iarnă. N-a trecut nici un examen. La 21 septembrie Iorgu Eminovici, militar, se sinucide, dar moartea lui e declarată abia la 2 noiembrie. Fusese înmormântat la Ipotesti, fără autorizatie si fără declaratie de deces.

1874 — Între 17/29 ianuarie si 7 mai are loc o bogată corespondentă între Maiorescu si Eminescu, în care i se propunea poetului să-si obtină de urgentă doctoratul în filozofie pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi. Ministrul Invătământului îi trimite la Berlin suma de 100 galbeni pentru depunerea doctoratului. În timpul verii i se dă sarcina de a cerceta oficial, pentru statul român, documentele din Koenigsberg, dar printr-o scrisoare din 19 septembrie, adresată secretarului agentiei diplomatice din Berlin, motivează de ce a abandonat această sarcină si de ce a luat drumul către tară, urmând ca în noiembrie sa se întoarcă la Berlin pentru examene. La 1 septembrie era numit însă în postul de director al Bibliotecii Centrale din Iasi. La 7 octombrie Maiorescu ia cunostinta prin Al. Lambrior că Eminescu nu poate pleca asa curând în străinătate ca să facă doctoratul, fiind oprit de oarecare întâmplari grave în familia sa. Două surori se îmbolnăviseră de tifos la băi în Boemia, fratele Serban, care dăduse semne de alienatie mintală, la 10 octombrie se internă în spital prin interventia agentiei române din Berlin. Poetul începuse să sufere de o aprindere a încheieturii piciorului. La 28 noiembrie agentia din Berlin anuntă moartea lui Serban. Pe lângă sarcinile de la bibliotecă, Eminescu predă acum lectii de logică la Institutul academic în locul lui Xenopol. Convorbirile literare de la 1 decembrie îi publică “Împărat si proletar“. La 8 noiembrie promitea că va veni într-o joi la serată literară de la Veronica Micle, spre a citi o poezie cu subiect luat din folclor. Colaborează la Lexiconul lui Brockhaus. Toamna o petrece în tovărăsia lui Slavici, găzduit la Samson Bodnarescu. Publică în Convorbiri literare din 1 noiembrie un articol asupra lui Constantin Bălăcescu, reproducându-i multe poezii.

1875 — În prima parte a anului pune ordine în bibliotecă si propune îmbogătirea ei cu manuscrise si cărti vechi românesti. Într-un raport din 6 martie, adresat lui Maiorescu, ministrul învătământului, înaintează o listă bogată de tipărituri si manuscrise vechi pentru achizitionare. Începe traducerea din nemteste a unei gramatici paleoslave. La 15 iunie primeste scrisoarea lui Maiorescu prin care i se propune functia de revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui. La 1 iulie este invitat să-si ia în primire noul post, iar la 2 iulie predă biblioteca lui D. Petrino, autorul brosurii criticate de Eminescu prin articolul său “O scriere critică“. Tot în această vreme este înlocuit si la scoala din cauza grevei declarate de elevii unor clase. La 10 august înaintează ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferintelor cu învătătorii din judetul Iasi. Remarca pe institutorul Creanga de la scoala nr. 2 din Pacurari, Iasi. La 5 septembrie trimite un raport cu propuneri de reorganizare a scolilor din judetul Vaslui. In Convorbiri literare din 1 februarie publică poezia “Făt Frumos din tei“, iar la 1 aprilie publică tot acolo o scurtă dare de seamă asupra scrierii Pseudo-cyngeticos de Al. I. Odobescu. La 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale “Junimii” rosteste conferinta pe care o tipăreste în Convorbiri literare din 1 august sub titlul “Influenta austriacă asupra românilor din principate“. La 26 mai, înaintează ministerului un raport elogios asupra unei cărti didactice alcătuită de I. Creanga si altii. Pe Creanga îl introduce la “Junimea”. Schimbându-se guvernul, Eminescu este pus în disponibilitate prin decretul domnesc nr. 1013 din 3 iunie. Prin raportul său din 22 iunie către Ministerul Învătănântului, D. Petrino cere ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte si cărti “sustrase”. Ministerul înaintează raportul Parchetului din Iasi. Prin încheierea sa din 17 decembrie judecătorul de instructie declară însă că “nu este loc de urmare”. La 15 august se stinge din viată la Ipotesti, Raluca Eminovici. Rămas fără slujbă, Eminescu primeste postul de corector si redactor al părtii neoficiale la ziarul local Curierul de lasi. Frecventează cu regularitate sedintele “Junimii”. De multe ori îl vizită pe Creanga în bojdeuca sa. Convorbirile literare îi publicau la 1 septembrie poeziile “Melancolie“, “Crăiasa din povesti“, “Lacul si Dorinta“, la 1 noiembrie “Călin“, iar la 1 decembrie “Strigoii“. Curierul de Iasi avea numeroase rubrici redactate de Eminescu, fără semnatură. În această formă apare la 9 iunie schita “La aniversara” si nuvela “Cezara” în numerele de la 6, 11, 13, 15 si 18 august. Face un drum la Bucuresti, unde, prin Maiorescu, se împrieteneste cu Mite Kremnitz. Veronica Micle rămâne însă idolul său.

1877 — Continuă activitatea ziaristică la Curierul de Iasi. În forma polemică ia apărarea manualului de logică a lui Maiorescu, sub titlul “Observatii critice“, în Curierul de Iasi din 12 august, si încă o dată recensiunea logicei Maiorescu, în Convorbiri literare din 1 septembrie. Publică cronici teatrale în legatură cu spectacolele la care asistă. Vizitează în dese rânduri casa bătrânului Micle si participă la sedintele “Junimii”, dar se simte din ce în ce mai singur, fapt pe care i-l comunică la 20 septembrie lui Slavici, iar la 12 octombrie precizeaza, către acelasi, ca Iasii i-au devenit “nesuferiti”. Fiind invitat sa intre în redactia ziarului Timipul, Eminescu paraseste Iasii în a doua jumatate a lunii octombrie si vine la Bucuresti, unde se dedică gazetăriei. Anul se scurge fără ca poetul să fi publicat măcar un vers. La 18 decembrie, totusi, Negruzzi se entuziasmă de seria de articole din Timipul, “Icoane vechi si icoane nouă“, “minunat scrise si minunat cugetate”. Eminescu însă nu avea bani nici pentru o fotografie cerută de Negruzzi la Iasi spre a-i pune chipul în tabloul cu portretele junimistilor.

1878 — Activitate ziaristică intensă. Nu raspunde scrisorilor primite de la Iasi. Abia dacă participă la sedintele săptămânale de la Maiorescu si de la Mite Kremnitz. Venirea lui Rossi în Bucuresti îi ocupă serile. Sub titlul Reprezentatiile Rossi publică în Timpul de la 28 ianuarie o scurtă cronică teatrală. Si reprezentatiile românesti îl preocupă: la 6 octombrie publică un foileton cu titlul “Deschiderea stagiunii” 1878-1879. După insistente numeroase, trimite lui Negruzzi patru poezii: “Povestea codrului“, “Povestea teiului“, “Singurătate” si “Departe sunt de tine…“, care se publică în Convorbiri literare din 1 martie. La 16 aprilie publică în Timpul un foileton, “Pastele“, care l-a impresionat pe Caragiale atât încât peste cincisprezece ani avea să-l reproducă în “Moftul român” (1893). La 26 mai citeste acasă la Maiorescu poezii, prezent fiind si Alecsandri, sărbătoritul de la Montpellier pentru “Ginta latina“. În iulie, sfătuit de medic, îsi ia concediu de la ziar si pleacă la Floresti-Dolj, la mosia lui Nicolae-Mandrea. Aici traduce, din însărcinarea Ministerului Cultelor si Învataturilor Publice, tomul întâi al scrierii Fragmente din istoria românilor de Eudoxiu Hurmuzaki, aparuta de curând în limba germană. La 13 iulie scrie din Floresti, adresând lui Caragiale si Ronetti-Roman, colegi de redactie, o scrisoare plină de umor si de sarcasm. După înapoierea de la Floresti i s-a propus să se mute la Maiorescu, dar poetul n-a primit. La 17 septembrie face o recenzie în Timipul despre “Cuvente den bătrâni“, tomul I, de Hasdeu. Participă, între 11 si 13 noiembrie, la a 15-a aniversare a “Junimii” la Iasi, mergând împreună cu Slavici si Caragiale, toti trei în contul lui Maiorescu.

1879 — Satisface din plin cererile repetate ale lui Negruzzi si-i trimite la Iasi poezii care se publică în Convorbiri literare: “Pajul Cupidon…“, “O, rămâi“, “Pe aceeasi ulicoară…“, la 1 februarie, “De câte ori, iubita…“, ”Rugăciunea unui Dac” si “Atât de fragedă…“, la 1 septembrie, “Afără-i toamnă“, “Sunt ani la mijloc“, “Când însusi glasul“, “Freamăt de codru“, “Revedere“, “Despărtire” si “Foaia vestedă“, la 1 octombrie. Creste pasiunea pentru Mite Kremnitz, careia îi predă lectii de limba română si-i oferă în manuscris poezia “Atât de fragedă“. Faptul îl alarmează pe Maiorescu, după cum reiese dintr-o însemnare a criticului din ziua de 1 iunie: “Grea epoca Eminescu”.  La 6 august moare Stefan Micle. Eminescu scrie Veronicăi. Văduva lui Micle vine la Bucuresti si-l roagă să intervie pentru urgentarea pensiei sale. Împreună fac planuri de căsătorie nerealizabile. Se afundă din ce în ce mai mult în munca de gazetar. În redactie are un rol preponderent, dar obositor.

1880 — Într-o scrisoare către Henrieta se plânge că are mult de lucru si că-i bolnav trupeste, dar mai mult sufleteste. Din partea familiei primeste numai imputări, în special adresate de tatăl său. N-are nici timp, nici dispozitie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitatie de nuntă. Se simte îmbătrânit si ar vrea să moară. Nu-si vede capul de datorii. Nu publica decât o poezie: “O, mamă…“, care apare în Convorbiri literare din 1 aprilie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. Renuntă la căsătoria proiectată cu Veronica Micle. Mite Kremnitz afirmă că inima poetului s-a aprins de o nouă flacără. Maiorescu precizează că e vorba de o doamnă Poenaru-Lecca, care-l inspiră, probabil, în poeziile pe care nu le publică, dar le citeste la întâlnirile literare saptamânale. Corespondenta cu Veronica se poarta pe un ton iritat. La 6 decembrie Veronica se plânge lui Hasdeu că Maiorescu l-a determinat pe Eminescu să nu-si tină făgăduiala de a o lua în căsătorie.

1881 — Scrie la 18 martie, cerând iertare tatălui său, bolnav, că nu poate veni să-l vada. “Negustoria de gogosi si de brasoave” îl tine strâns de “dugheană”. Se plânge ca-i e “acru sufletul de cerneală si de condei”. Totodată îi scrie si lui Negruzzi, spunând că nu gaseste un minut liber spre a raspunde la scrisorile primite. Îl anuntă însă ca prin Maiorescu i-a trimis “Scrisoarea III“, pe care a citit-o de mai multe ori la “Junimea” bucuresteana. În seara de 28 martie Maiorescu o citeste în sânul “Junimii”, la Iasi. Dupa publicarea “Scrisorii I” în Convorbiri literare din 1 februarie, si a “Scrisorii Il” la 1 aprilie, se tipăreste si “Scrisoarea III” la 1 mai. Pentru caracterul ei antiliberal este reprodusă la 10 mai în Timpul. Ciclul Scrisorilor se încheie cu publicarea “Scrisorii IV” la 1 septembrie în Convorbiri literare. Absorbit de activitatea ziaristică, găseste totusi timp si revizuieste nuvela “Ceara“, a cărei ultima forma o încredintează lui Maiorescu, între filele unei brosuri care continea balada lui Schiller Manusa, tradusă în treisprezece limbi; în româneste de Eminescu. Lucrează la desăvârsirea Luceafărului si la diversele forme din “Mai am un singur dor“. În Timpul din 4 octombrie Eminescu publică o introducere la seria de Palavre, anecdote, taclale etc. ale lui E. Baican, iar în numărul de la 10 octombrie se ocupă, într-un articol de fond, de însemnatatea limbii vechi din cărtile bisericesti. La 21 noiembrie, cu ocazia dezvelirii statuii lui Eliade, scrie un articol în care ataca că Eliade este cel dintâi scriitor modern al românilor. Raporturile epistolare cu Veronica devin încordate din cauza lui Caragiale, cu care Eminescu se si ceartă la serbarea pomului de Crăciun de la Mite Kremnitz.

1882 — La gazeta, Eminescu este flancat cu începere de la 1 ianuarie de un director si un comitet redactional care urma să-i tempereze avântul sau polemic. Reorganizarea redactiei însă e inoperantă, fiindcă poetul continua să scrie în stilul său propriu. La 28 martie semnează un “prim-Bucuresti” ca recenzie la volumul întâi de nuvele publicat de I. Slavici. Nu publică nici o poezie în tot timpul anului. În schimb citeste în mai multe rânduri Luceafărul în sedintele “Junimii” de la Maiorescu. Mite Kremnitz i-l traduce în limba germana. Este semnalat adeseori în casă la Maiorescu. În seara de 13 septembrie, în absenta poetului, probabil, se citesc “iarasi vecinic frumoasele poezii de Eminescu”. In seara de 8 octombrie citeste si corectează, împreună cu Maiorescu, Luceafărul pe care îl prezinta slefuit la “Junimea” de la 28 octombrie. Împacat cu Veronica, îi scrie si primeste numeroase scrisori. Îi comunică planurile pentru viată în comun la Bucuresti. În câteva rânduri, Veronica a fost pentru scurt timp în Bucuresti. Dar curând raporturile dintre ei se strică.

1883 — În ianuarie, Eminescu este internat pentru câtăva vreme în spital. În lipsa lui se citeste la Maiorescu, în două rânduri, Luceafărul în limba germană, traducere făcuta de Mite Kremnitz. Poezia, în româneste, vede lumina tiparului în Almanahul societătii studentesti “România jună” din Viena apărut cu mentiunea aprilie. Aparitia Almanahului este anuntată în Timpul, cu începere de la 14 mai pâna la 26 iunie. În seara de 23 martie, la sedinta “Junimii” de la Maiorescu este semnalată prezenţa lui Iosif Vulcan. Probabil cu aceasta împrejurare Eminescu i-a cedat textul următoarelor poezii care au apărut în Familia în cursul lunilor viitoare: “S-a dus amorul (la 24 aprilie), “Când amintirile…” (la 15 mai), “Adio” (la 5 iunie), “Ce e amorul…” (la 17 iulie), “Pe lângă plopii fără sot…” (la 28 august), “Si dacă…” (la 13 noiembrie). Pentru aceste poezii Eminescu a primit un mic onorar, singurul cu care a fost răsplătit în toată activitatea sa literară. La 4 iunie Timpul anuntă plecarea la Iasi a lui Eminescu, pentru a asista în calitate de corespondent al ziarului la serbarea dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare. Isi regăseste vechii prieteni, I. Creanga si Miron Pompiliu. Cu această ocazie citeste junimistilor din Iasi, strânsi în casa lui Iacob Negruzzi, poezia “Doina” care se tipăreste apoi în Convorbiri literare din 1 iulie. La Bucuresti, în ziua de 23 iunie, pe o căldură înăbusitoare, Eminescu dă semne de alienatie mintală. La 28 iunie boala izbucneste din plin. În aceeasi zi este internat în sanatoriul doctorului Sutu. La 12 august Maiorescu este vizitat de Gheorghe Eminovici si de fratele poetului (locotenentul), care cer relatii asupra bolnavului. Convorbirile literare din luna august reproduc poezia “Luceafărul” din Almanahul de la Viena. La 20 octombrie Eminescu este trimis de prieteni la Viena si internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însotit pe drum de Chibici. La contributiile amicilor se adaugă suma de 2000 lei, rezultată din vânzarea biletelor de intrare la Ateneu, unde Alecsandri a citit piesa “Fântâna Blanduziei” în ziua de 14 octombrie. La 21 decembrie apare la Socec volumul cu poeziile lui Eminescu, având o scurtă prefată semnată de Titu Maiorescu, si portretul autorului. Impresie puternică pe lângă cele publicate anterior de poet, volumul cuprinde si 26 poezii inedite.

1884 — La 8 ianuarie se stinge din viată, la Ipotesti, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, iar la 7 martie, îsi luă singur viata, prin împuscare, Neculai Eminovici (Nicu), tot la Ipotesti. În ziua de 1 ianuarie Eminescu este vizitat de Maiorescu si de vărul acestuia, C. Popazu, din Viena, care avea sarcina să vadă cât mai des pe poet la sanatoriu. La 12 ianuarie Eminescu scrie lui Chibici si-si exprimă dorinta de a veni în tară. La 4 februarie îi scrie lui Maiorescu, exprimându-i aceeasi dorintă. Dr-ul Obersteiner propune la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. Maiorescu, răpunzând la scrisoarea lui Eminescu, arată bucuria tuturor pentru deplina lui însănătosire si-l anuntă că Chibici va sosi la Viena, pentru că împreuna să faca o excursie de plăcere de 6 săptămâni spre sudul Alpilor până la Venetia, Padua si Florenta. Petre Carp, vizitând pe Eminescu la Dobling, îi face lui Maiorescu aceleasi propuneri. În ziua de 26 februarie Eminescu părăseste sanatoriul si, însotit de Chibici, face călătoria recomandata prin Italia. Soseste la Bucuresti la 27 martie, primit la gară de mai multi amici. În ziua de 7 aprilie Eminescu pleacă la Iasi cu acelasi însotitor. Contributiile pentru întretinere continuă. La 24 septembrie Eminescu e numit în postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi. Este prezent la banchetul anual al Junimii, la 25 octombrie. În noiembrie este bolnav si internat în spitalul Sf. Spiridon. În decembrie îl vizitează Vlăhută. Convorbirile literare din lunile ianuarie si februarie îi publică douăzeci si una din cele douăzeci si sase poezii, publicate ca inedite în volumul de la Socec. În numărul din luna februarie i se tipăreste poezia “Diana“, necuprinsă în volum. În Familia din 12 februarie apare poezia “Din noaptea…“, ultima din grupul celor date lui Iosif Vulcan în primăvara anului precedent.

1885 — Apare la Socec editia a doua a volumului de poezii, cu acelasi continut. Convorbirile literare din iulie îi publică “Sara pe deal“. Eminescu continua modesta slujbă la bibliotecă si predă lectii la scoala comercială. Lipseste în lunile iulie si august, urmând o cură la Liman, lângă Odesa, de unde scrie cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iasi. I se dă de către Editura Socec 500 lei în contul volumului de poezii.

1886 — Este mentinut în serviciul bibliotecii, unde îndeplineste roluri sterse: scrie statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărtilor împrumutate si pentru convocarea comisiei bibliotecii. Epoca ilustrată din 1 ianuarie publică “Dalila” (fragment). În întregime poezia a apărut postum în Convorbiri literare la 1 februarie 1890. Albumul literar al societătii studentilor universitari “Unirea”, cu data de 15 martie, îi publică poezia “Nu ma întelegi“, iar Convorbirile literare din decembrie poezia “La steaua“. România libera din 2 martie informează despre o conferinta publicată lui Vlăhută asupra lui Eminescu, lăudând poeziile si criticând aspru pe cei care au avut alte păreri asupra lor. În timpul verii Eminescu devine din nou alienat. La 9 noiembrie este înlocuit în postul de la bibliotecă si, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamt.

1887 — Primavara, Eminescu pleacă la Botosani, la sora sa Henrieta, si este internat în spitalul local Sf. Spiridon. În timpul acesta se organizează în Iasi comitete de ajutorare, care lansează liste de subscriptie publică pentru întretinerea si îngrijirea poetului. La 13 iulie merge la Iasi pentru un consult de medici. Acestia recomanda trimiterea pacientului la Viena si Hall, unde si pleacă în ziua de 15 iulie, însotit fiind de doctorandul Grigore Focsa. De la Hall se întoarce la Botosani, unde stă sub îngrijirea doctorului Isac si a sorei sale Henrieta, cu începere de la 1 septembrie. În decembrie trupa de teatru a fratilor Vlădicescu, cunoscuti poetului, dă la Botosani un spectacol în beneficiul bolnavului. Convorbirile literare din 1 februarie îi publică poezia “De ce nu-mi vii“, iar numarul din 1 iulie “Kamadeva“.

1888 — Eminescu are dorinta de a-si termina unele lucrari pe care îsi aminteste ca le-a lăsat în manuscris. Pomeneste Henrietei de gramatica limbii sanscrite, rămasă în manuscris la Biblioteca Centrala din Iasi. Prin scrisoare recomandată îi cere lui Maiorescu să-i trimita biblioteca si manuscrisele rămase la Bucuresti. Criticul însă nu dă nici un răspuns acestei scrisori. Iacob Negruzzi depune pe biroul Camerei deputatilor o petitie din partea unui număr de cetăteni din toate partile tării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea este sustinută si de M. Kogălniceanu. Camera votează un ajutor lunar de 250 lei. Abia la 23 noiembrie proiectul de lege trece la Senat, unde este sustinut de N. Gane ca raportor. Legea se va vota abia în aprilie anul următor. Veronica Micle vine la Botosani si determină pe Eminescu să se mute definitiv la Bucuresti, unde si pleacă pe data de 15 aprilie. Aici are un modest început de activitate literară. Citeste într-un mic cerc de prieteni “Lais“, care se dovedeste a fi traducerea piesei Le joueur de flute de Emile Augier. Tipăreste în România liberă din 13 noiembrie lconarii d-lui Beldiman si la 20 noiembrie Iar iconarii. În decembrie participă la aparitia revistei Fântâna Blanduziei, unde scrie articole la 4 si 11 decembrie, semnând cu initiale. În numărul din 25 decembrie al revistei se anuntă aparitia volumului de poezii, editia a treia, cu un adaos de trei poezii fată de editiile precedente: “La steaua“, “De ce nu-mi vii” si “Kamadeva“.

1889 — La 3 februarie Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi este transportat la sanatoriul Caritas. La 13 aprilie se instituie o curatelă pentru asistenta judiciara a bolnavului. In noaptea de 15 iunie, la ora 3, poetul moare în sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Ziarul Românul din 16 iunie anuntă la stiri: Eminescu nu mai este. Înmormântarea are loc în ziua de 17 iunie. Corpul defunctului este depus în groapă la umbra unui tei din cimitirul Bellu. În octombrie se dă la tipar editia a patra a volumului de poezii de la Socec, cu un studiu al lui Maiorescu, intitulat: Poetul Eminescu. La 14 octombrie moare la Botosani Henrieta Eminovici, sora care-l îngrijise pe Eminescu în ultimii săi ani de viata. Veronica Micle încetase din viată înca de la 3 august în chilia unor măici de la Mânăstirea Văratec. Tot în acest an moare si Ion Creanga.

10,535 vizualizări, 1 vizualizări astăzi

Împărtăşeşte-ne opinia ta

Cum apreciezi acest material?
3.67 / 5 (3 voturi)