La moartea principelui Ştirbey de Mihai Eminescu

La moartea principelui Ştirbey

de Mihai Eminescu

Turnurile mişcă-n doliu a lor inimi de aramă
Şi un înger cu-aripi negre, cu diademă de spini,
Cu cântarea-i plângătoare lumea mişcă, lumea cheamă,
Precum mişcă vântu-n cântec faţa mării de senin.

Şi cu ochiul plin de lacrimi naţiunea cea română,
Care are-n mii de inimi sufletul ei tremurând,
Vede cum prin nori se stinge stea cu flacără divină
Şi aude-n cer un tunet şi un gemet pe pământ…

A-ntristării neagră-aripă peste lume se întinde,
Totul tace, căci durerea este mută ca un gând,
Lumea azi nimic nu vede, ochiu-i nimic nu cuprinde,
Decât cursu-acelui astru ce se sparge p-un mormânt.

Cine-i acvila ce cade? Cine-i stânca ce se sfarmă?
Cine-i leul ce închide cu durere ochii săi?
Cine-i tunetul ce moare umplând lumea de alarmă?…
- Este domnul României: Barbu Dimitrie Ştirbey!…


 

Teme şi motive lirice: istoria, moartea, singurătatea

5,122 vizualizări, 4 vizualizări astăzi

Împărtăşeşte-ne opinia ta

Cum apreciezi acest material?
3.67 / 5 (6 voturi)