Lacul de Mihai Eminescu

Lacul

de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.


Comentariu literar

Poezia Lacul, publicata la 1 septembrie 1876 in revista Convorbiri literare, alaturi de Melancolie, Craiasa din povesti, Dorinta, se incadreaza in creatile erotice idilice, in care predomina natura cu cunoscutele ei elemente specifice eminescene – lacul, codrul, izvorul, luna etc.

Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire ideala, o poveste de dragoste imaginara intr-un cadru natural cu care se contopeste trairea interioara a eului liric.

Click aici pentru a citi comentariul integral al poeziei Lacul.

Teme şi motive lirice: aşteptarea, dragostea, iubirea neîmplinită, natura

6,956 vizualizări, 14 vizualizări astăzi

Împărtăşeşte-ne opinia ta

Cum apreciezi acest material?
4.11 / 5 (9 voturi)