Sara pe deal de Mihai Eminescu

Sara pe deal

de Mihai Eminescu

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?


Comentariu literar

Poezia “Sara pe deal” a fost scrisă de Mihai Eminescu la Viena, în 1871-1872, mai întâi ca o variantă a poeziei “Ondina” şi a fost publicată în revista “Convorbiri literare” abia la 1 iulie 1885, de aceea ea se încadrează în prima etapă a poeziei erotice, perioadă dominată de optimism, în care imaginea iubirii este luminoasă. Fragmente din aceasta poezie se pot regasi si in romanul “Geniu pustiu” si nuvela “La curtea cuconului Vasile Creanga“.

Poezia “Sara pe deal” este o idilă-pastel, construită cu elemente descriptive de natură, în cadrul căreia se manifestă sentimentul de dragoste, exprimat într-o viziune specific eminesciană.

Click aici pentru a citi comentariul integral al poeziei Sara pe deal.

Teme şi motive lirice: aşteptarea, cosmicul, dragostea, iubirea neîmplinită, natura, timpul

2,591 vizualizări, 1 vizualizări astăzi

Împărtăşeşte-ne opinia ta

Cum apreciezi acest material?
3.25 / 5 (4 voturi)